Fântâna secretă
să spunem pe rând cuvintele roditoare, întoarse din moarte, împlinite de nostalgia călătoriei în penumbra riscantă a formelor noi;
ordinea umbrelor şi a lumilor în continuare, a sinelui, nu a sufletului cufundat în lumina ocrotitoare a apusului, vorbele reci din cărţile de învăţătură, toate egale în amintire;
lumile intră în coliziune, tu, cel de aici, îl laşi să plece pe cel care a ajuns deja unde trebuie, nu-i faci semn, el nu înţelege semnele, e unul dintre ele, egal cu sine şi cu timpul petrecut dincolo, când se întoarce are tot ce-i trebuie, are o pâine sub braţ şi foarte mult aer în jurul lui; deasupra capului său pluteşte cerul mic, în el, toate înţelesurile;
îşi este sieşi sens până nu se mai înţelege, uită tot ca şi cum cineva i-ar lua cu mâna încercările reuşite;
să mă întorc în vremea secundelor alungate din viaţa eternităţii, un drum îngrămădit în sine, orb şi surd, străin, viaţa mea de acolo este aici o fântână secretă.
Join Serban Axinte on Facebook
Follow Serban Axinte on Twitter
View Serban's Flickr Photostream